Dragi prieteni,
Girafa Rafa este o revistă adresată copiilor preşcolari care apare în limba română, ucraineană şi rusă. Proiectul construit în jurul acestei publicaţii, adresat preşcolarului şi scolarului mic, este unic pe piaţa europeană, materialele fiind diferenţiate pe categorii de vârstă (3-5 ani şi 5-7 ani) şi este prezentat sub forma a două reviste, realizate la cele mai înalte standarde calitative.

Ştim cât de mult cântăreşte în cadrul procesului educaţional calitatea materialelor din care copiii învaţă şi am creat Girafa Rafa pentru că suntem convinşi de faptul că educaţia preşcolară este esenţială în vederea integrării ulterioare a copiilor în diferite medii sociale. Era informaţiei cere mult mai mult de la copiii noştri decât a cerut de la noi şi în acelaşi timp potenţialul intelectual al copiilor de astăzi este net superior celui al generaţiilor anterioare. Pentru a ţine pasul cu evoluţia, noi vrem să răspundem necesităţilor intelectuale ale copiilor, să le hrănim curiozităţile legate de lumea care îi înconjoară şi să le oferim avântul de care au nevoie pentru a păşi încrezători către următoarele etape ale dezvoltării lor intelectuale.

 

 

Girafa Rafa vine atât în sprijinul copiilor, cât şi al părintilor sau al cadrelor didactice, prin diversitatea activităţilor care pot fi realizate împreună cu cei mici. Ea poate fi folosită atât în cadrul programului instructiv-educativ desfăşurat în grădinţe, ca supliment al materialelor didactice, cât şi în afara acestuia, pentru activităţi recreative.

Cele două reviste pentru copii (3-5 ani şi 5-7 ani) cuprind rubrici permanente precum poeziile şi poveştile ilustrate, rubrica Ştiaţi că..?, prezentarea unei meserii, jocuri ilustrate care îi ajută să descopere mediul înconjurător (natural sau social), să îşi dezvolte gândirea logică şi spaţială. În acelaşi timp revistele au 12, respectiv 16 fişe de lucru care conţin exerciţii ce le dezvoltă motricitatea mâinii (pregătirea pentru scris), atenţia, perspicacitatea, gândirea asociativă, spiritul de observatie, creativitatea şi aptitudinile practice. Exerciţiile contribuie la educarea limbajului, la exersarea capacităţii de memorare, la cunoaşterea tradiţiilor sau la fixarea noţiunilor elementare de matematică, figuri geometrice, alfabet şi educaţie civică.

Cele două variante ale revistei Girafa Rafa, cu apariţie lunară, au dimensiunile 200X285 mm şi conţin36 de pagini. Grafica publicaţiilor este originală, realizată exclusiv de specialiştii noştri. În revista pentru cei mici câteva animăluţe simpatice se vor juca şi vor învăţa împreună cu copiii: girafa Rafa este însoţită de prietenii săi iepuraşul, ursul, veverita,vulpea şi ariciul.